Fostul consilier liberal Ion Virgil Lixandru, prin societatea Euro Vial Residence SRL, a obținut două certificate de urbanism pentru o investiție imobiliară în stațiunea Mamaia.
Este vorba despre construirea unui hotel de șapte etaje, pe bulevardul Mamaia, numărul 478. Primul act de urbanism emis la data de 2 martie a.c., viza construirea unui hotel apartament P +7 Etaje cu amenajări pe parcelă aferente funcțiunii de bază și organizare de șantier. Certificatul de Urbanism cu numărul 1407, emis marți, 21 iunie a.c., se referă la construirea unui imobil în regim de înălțime de P +7 Etaje cu funcțiune mixtă – aparthotel și locuințe colective, cu amenajări pe parcelă aferente funcțiunii de bază și organizare de șantier. Prin urmare, proiectul inițial se modifică, iar clădirea devine aparthotel cu funcțiuni de locuințe colective.
Un alt act de urbanism, cu numărul 1403, obţinut marți, 21 iunie a.c., se referă la construirea unui bloc în regim de înălțime de 2S+P+12Etaje cu funcțiune mixtă – aparthotel și locuințe colective cu amenajări pe parcelă aferente funcțiunii de bază și organizare de șantier. Amplasamentul este situat în zona restaurantului Dorna, parcela 253818 Lot 1 și Lot 2, stațiunea Mamaia, municipiul Constanța. Actele emise marți, 21 iunie a.c., au o valabilitate de doi ani.
De la începutul anului 2022, Ion Virgil Lixandru a obținut șapte Certificate de Urbanism pentru mai multe investiții în domeniul imobiliar: prin societatea Euro Vial Holding SRL va construi, pe bulevardul Tomis, numărul 466A+V383/2, zona Palazu Mare, două blocuri de S+P+6Etaje, locuințe colective, iar pentru investițiile din stațiunea Mamaia a obținut de-a lungul acestor luni acte de urbanism pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu și studii de specialitate.
Prin Euro Vial Residence SRL, Ion Virgil Lixandru a construit și două blocuri cu șase etaje pe Bulevardul Mamaia numărul 341K. În luna noiembrie 2021 firma a obținut autorizația de construire pentru un alt aparthotel, cu regim de înălțime D+P+5-8E pe Bulevardul Mamaia, la numărul 523C.
Totodată, în luna mai a.c., Lixandru a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța memoriul de prezentare al obiectivului imobiliar pe care dorește să îl realizeze pe strada Labirint la numărul 2, în zona Gării Constanța. Este vorba despre edificarea unui bloc de șase etaje. Se propune astfel construirea unui imobil în regim de înălțime de S+P+5-6E pe terenul cu nr. cadastral 211129. Noul imobil va avea funcțiunea de locuințe colective, iar subsolul va fi dedicat garării autovehiculelor. Societatea prin care va construi imobilul este Agertrans SRL.
Însă, investițiile imobiliare nu se opresc aici, întrucât afaceristul intenționează să edifice un ansamblu rezidențial în zona Viile Noi din municipiul Constanța, spre comuna Cumpăna. Viitoarele imobile vor avea un regim de înălțime P+4E, P+6E și P+8E. Până la realizarea acestui proiect, mai întâi trebuie să se stabilească reglementările terenului extravilan pe care urmează a se realiza investiția, prin elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal.
Vezi articolul original:
https://focuspress.ro/virgil-lixandru-a-primit-unda-verde-pentru-construirea-unui-bloc-de-12-etaje-si-a-unui-aparthotel-de-7-etaje-in-mamaia/